Biblioteca antidrog

Posted: 03/10/2010 in Uncategorized

1. Serviciul de Coordonare Metodologică și Formare Profesională al Bibliotecii Județene Gh. Asachi și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași din cadrul Agenției Naționale Antidrog organizează joi, 11 martie 2010, orele 11.00, dezbaterea cu tema Consumul de droguri. Factori de risc şi factori de protecție ai comunității ieșene.

Dezbaterea, programată a avea loc în Sala de lectură a Bibliotecii Județene, este parte a unui program ce are ca obiective sensibilizarea reprezentanților instituțiilor locale, publice și private, privind situația consumului de droguri la nivelul orașului Iași și a comunităților din județ în cadrul legislativ actual, identificarea ariilor majore de intervenție în care pot fi implicate comunitățile locale, precum și formarea bibliotecarilor de la bibliotecile publice din județ pentru a replica astfel de dezbateri sau a organiza activități proprii antidrog în cadrul comunităților lor.

Concluziile tuturor întâlnirilor vor fi analizate, sintetizate și făcute publice în faza finală a proiectului.

2. Pe aceeași temă – Invitație la Grupul de lucru pentru optimizarea legislației și reglementărilor privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri:

În urma dezbaterii avute vineri, 26 februarie, privind prevederile Legii 143 / 2000 pentru prevenirea si combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Doamna Președinte a Camerei Deputaților Roberta Anastase invită organizațiile neguvernamentale să se alăture unui grup de lucru pe aceasta temă.

Acest grup își propune ca pâna vineri, 19 martie, să elaboreze cel puțin trei materiale distincte, o propunere legislativă de modificare a legii 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, propuneri pentru modificări ce intră în competența instituțiilor administrației centrale (Ministerul Sănătații, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației) și propuneri pentru crearea unui mecanism de coordonare, adresate Primului Ministru.

Pentru a face parte din grupul de lucru, este necesară înscrierea pe http://groups.yahoo.com/group/legeantidrog/.

Vă propunem ca mesajul postat de dumneavoastră să conțină referiri la o singură temă, anunțând-o distinct în titlu, astfel încât recomandările să fie preluate succesiv pentru fiecare temă în parte și să amelioreze continuu forma fiecarui document, urmând ca la sfârșitul perioadei să obținem câte o propunere general acceptată.

Forma finală a fiecarui document va fi stabilită în cadrul unei mese rotunde, împreună cu Doamna Roberta Anastase – Presedintele Camerei Deputatilor, inițiatorul modificării legislative.

Anunțuri
Comentarii
  1. ela spune:

    Multe „succesuri”!