Biblioteca Județeană Iași

Acum câteva zile, tulburat de situația în care se află Biblioteca Județeană Iași (daa! utilizatorii și angajații săi, de asemenea), pe cale de a fi evacuată din clădirea sa principală, dar fără siguranța sau măcar promisiunea unui nou sediu central, am pornit o campanie pe Facebook.com. Obiectivul acesteia este de a determina autoritățile publice locale – Consiliul Județean și pe președintele său, domnul Constantin Simirad – să asigure Bibliotecii un spațiu de funcționare adecvat, dacă nu unul modern, așa cum au alte județe din țară (Maramureș și Sibiu fiind poate vârfurile la acest capitol).

Inspirat de clipurile lui Matt Harding (puteți vedea unul aici), voi încerca să strâng de la oameni din toată lumea dovezi de implicare într-o problemă care nici măcar nu e a lor. Altfel spus, vă rog, filmați-vă în fața unui obiectiv reprezentativ din orașul, țara în care vă aflați, ținând în mână o hârtie, o pancartă pe care să scrie: „Biblioteca Județeană Iași merită un sediu”. Dacă sunteți într-o țară străină și mai și rostiți replica asta în acea limbă, atunci e cu atât mai minunat.  Apoi, trimiteți-mi filmulețul pe e-mail, la bogdan.ghiurco@gmail.com. Eu, unul, vă asigur de toată recunoștința.

Deja camarazii de la IREX, responsabili de implementarea proiectului Biblionet în România, au răspuns mesajului meu și mi-au trimis clipul de mai jos. Sper ca, în timpul cel mai scurt, să am destule materiale pentru a realiza un montaj care să circule în jurul lumii, pentru a demonstra că unor necunoscuți le pasă mult mai mult de soarta Bibliotecii Județene Iași decât celor responsabili de ea. Și poate împreună schimbăm ceva.

(Bogdan Ghiurco, bibliotecar – Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași)

Anunțuri
Comentarii
  1. ASCHIUTA spune:

    Biblioteca este o institutie indispensabila Iasului, avand in vedere ca este un oras cultural.Mai marii orasului si-au petrecut o parte din existenta lor in acea biblioteca cu siguranta. Si acum,ce fac cu ea?

  2. Valeriu Oprea spune:

    Pai….tot vorba aia din batrani…Tiganul (clasa politica) cand ajunge inparat il ompara intai pe tat’su…
    Asta este….

  3. AncaR spune:

    Va salut pe voi, dar salut mai ales ideea voastra indrazneata.
    Si o intrebare: ce-ar fi ca in pasul 2 (cel „romanesc”, ca sa-i zic asa) ati face colajul din filmulete de la bibliotecile din judetul Iasi? Sunt convinsa ca ii puteti mobiliza 😉

  4. revistacronica spune:

    Directorii Bibliotecii „Gheorghe Asachi” amenintati ca vor fi dati afara!

    Catalin Bordeianu si Valeriu Stancu risca sa pateasca acest lucru dupa ce i-au cerut ajutor presedintelui Consiliului Judetean, pentru gasirea unor spatii provizorii in care sa functioneze biblioteca pe timpul lucrarilor la Palatul Culturii.

    Constantin Simirad le-a transmis ca este treaba lor sa gaseasca locatii gratuite in care sa depoziteze cartile si sa mute serviciile.

    Discutiile cele mai dure au avut loc intre presedintele Constantin Simirad si directorul
    adjunct al Bibliotecii Judetene „Gheorghe Asachi”, Valeriu Stancu.

    Valeriu Stancu: – Noi am veniti cu 12 solutii si dumneavoatra n-ati vrut sa le acceptati.
    Constantin Simirad: – Daca nu puteti, lasati posturile libere si pun alti directori care pot! Va rog foarte mult!
    V.S.: – Domnule presedinte!
    C. S.: – Nu te baga matale, eu i-am dat calificativul foarte bine (lui Catalin Bordeianu,
    n.red.) si i-am spus conditia este sa muti biblioteca. Ati facut plangere si turnatorie la
    ministru.
    V.S.: – Nu-i adevarat, nu e vorba de nicio turnatorie, am cerut sprijin de la Ministerul
    Culturii, este totusi Biblioteca Judeteana, nu putem sa o desfiintam, domnule presedinte.
    C.S.: – Nu tipati, va rog frumos.
    V. S.: – Eu nu tip, dar nici nu sint angajatul dumneavoastra., domnule presedinte, va
    rog tare mult, nu sint angajatul dumneavoastra.
    C.S.: – Sa muti biblioteca, daca nu poti, pun pe altcineva, sa fie clar.
    V.S.: – Deocamdata eu am dat un concurs pentru postul pe care il ocup.
    – Foarte bine, dar nu il poti gestiona.
    – Eu zic ca il pot gestiona, dar dumneavostra nu vreti, realmente nu vreti sa ajutati aceasta biblioteca.

    (vezi stirea video la http://telem.telem.ro/arhiva/?flv=2010/05/06/scandal )

    • Mulțumesc pentru pont. Îl pun acum într-un articol.

    • Ionela spune:

      Daca asta e cea mai dura discutie, cautati-va alti directori. Ceva mai dur, a fost doar Simirad! Valeriu Stancu e directorul adjunct economic? El trebuia sa caute spatii? Explicati-mi si mie.

      • Valeriu Stancu e directorul adjunct de specialitate, nu economic. Cel care trebuia să ofere spații e Consiliul Județean. Ar fi ridicol să ne imaginăm cum fiecare director de instituție subordonată (școală, spital, teatru), aflat în situație asemănătoare, ar începe să bântuie prin oraș după clădiri goale și (obligatoriu, în viziunea lui Simirad) gratuite…
        Chestia asta cu căutatul spațiilor e o găselniță. O găselniță care să-i slujească scopurilor lui nedeclarate și greu de intuit, dar care ar putea conduce (credem noi) până la închiderea Bibliotecii definitiv. Căci, deși, așa cum bine spunea cineva într-un comentariu, și-a lansat cărți la Bibliotecă, acest personaj nu înțelege care e rostul unei biblioteci. A declarat-o cu acea ocazie. A sugerat-o în repetate rânduri.
        Și cam acesta e rolul nostru și al presei acum. Să-l facem să priceapă care e funcția unei biblioteci. A unei biblioteci publice.

  5. chelaru carmen ioana spune:

    intra pe http://www.petitiionline.ro/petitii
    si http://www.petitiionline.ro/sondaj si sprijina biblioteca „Gh. Asachi ” din Iasi pentru a obtine un nou sediu unde sa poata functiona in bune conditiuni

  6. Alex Cernauteanu spune:

    Ionela, sunt convins că ai observat că filmarea cu pricina e in holul instituţiei. Dacă aşa de aprinşi sunt Simirad şi Stancu după „ostilităţi”, oare cum au decurs acestea în şedinţă? Gândeşte puţin!

  7. […] Județene Iași decât celor responsabili de ea. Și poate împreună schimbăm ceva.” (sursa:https://biblioteciiesene.wordpress.com/biblioteca-jude%C8%9Beana-2/). De asemenea, exista si o petitie online pe care sunteti invitati sa o semnati. Daca va place […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s